Sunt gravidă. Ce ar trebui să fac?
Dacă sunteți gravidă, atunci puteți primi mai multe informații de la un centru de consiliere pentru femei gravide.
Aici găsiți o listă cu centrele de consiliere pentru femeile gravide. Pe a doua pagină găsiți o listă de verificare a ceea ce este necesar înainte și după naștere.
Dacă sunteți căsătorită, atunci soțul dvs. va fi automat considerat tată al copilului.
Dacă nu sunteți căsătorită, atunci tatăl copilului va trebui să facă o recunoaștere a paternității.
Recunoașterea paternității înseamnă că tătal va avea anumite drepturi și obligații.
Dacă sunteți căsătorită, atunci dvs. împreună cu șoțul dvs. aveți custodia copilului.
Dacă nu sunteți căsătorită, va trebui să vorbiți despre custodia copilului cu tatăl natural al copilului.
Când vă decideți să aveți și dvs. și soțul custodia copilului, atunci o faceți oficial, completând o declarație de intenție a custodiei, în germană „Sorgeerklärung“.
Recunoașterea paternității și declarația de intenție a custodiei se fac la Jugendamt.
Acestea sunt foarte importante și este foarte important să vă asigurați că dvs. și soțul înțelegeți tot ce vi se spune la programare.
Atunci când dvs. sau/și soțul nu vorbiți germana, Jugendamt poate aduce la programare un/o interpret/ă de limbă pentru dvs.
Aici găsiți mai multe informații și datele de contact de la Jugendamt Leipzig.
Cum găsesc o grădiniță pentru copilul meu?
Copiii nu sunt obligați să meargă la grădiniță. Părinții decid dacă și când să își înscrie copilul la o grădiniță.
O obligație începe însă cu școala primară.
Dacă un copil are 6 ani la data de 30 iunie, atunci copilul va trebui să înceapă școala în același an.
În limba germană, „Kita“ este o prescurtare a cuvântului „Kindertageseinrichtung“. Este formată din două părți:
Creșa: pentru copiii de la 0 la 3 ani.
Grădinița: pentru copiii de la 3 ani până la începerea școlii.
Atunci când căutați un loc de grădiniță pentru copilul dvs., înregistrați-vă copilul pe meinkitaplatz online.
Apoi puteți alege o grădiniță.
Dcaă aveți nevoie de ajutor cu înregistrarea sau la căutarea unui loc de grădiniță, atunci puteți contacta Willkommenszentrum sau Jugendamt.
Autoritatea Jugendamt are o broșură despre grădinițele din Leipzig și aici găsiți multe răspunsuri la întrebările dvs.
Ce ajutor financiar se oferă familiilor?
Există diferite prestații financiare pentru familii.
Multe persoane cunosc sau au auzit de alocația pentru copii.
Cetățenii/cetățenele UE pot primi alocație de copii în Germania, chiar dacă copiii locuiesc în altă țară.
Alte prestații sunt: alocația suplimentară pentru copii (Kinderzuschlag), indemnizația pentru creșterea copilului (Elterngeld), pensia alimentară (Unterhaltsvorschuss) și supliment pentru îngrijirea copiilor (Landeserziehungsgeld).
Aici găsiți mai multe informații despre prestațiile familiale.
Aici găsiți o broșură în mai multe limbi străine de la Jugendamt Leipzig.
Suplimentul pentru îngrijirea copiilor (Landeserziehungsgeld) nu se oferă în toată Germania.
Acest ajutor financiar se oferă părinților din Leipzig, care au copii cu vârsta 1-2 ani, atunci când un părinte stă acasă și îngrijește copilul.
Ce sumă se oferă? Depinde de vârsta copilului și de câți copii aveți.
Aici este explicat în detaliu.
Există dificultăți în familia mea. Cine ne poate ajuta?
Uneori, creșterea copiilor este dificilă sau există conflicte între părinți.
În aceste situații este recomandat să contactați un centru de consiliere pentru familii.
Centrele de consiliere pentru familii au multă experiență în astfel de situații.
Ajutorul este gratuit și deseori personalul centrelor poate vorbi alte limbi străine.
Aici găsiți o listă cu centrele de consiliere pentru familii din Leipzig.
Ce sarcini are Autoritatea Jugendamt?
Autoritatea Jugendamt are sarcina de a proteja copiii și tinerii și de a sprijini părinții.
Există numeroase departamente, precum departamentul pentru grădinițe sau pentru indemnizația de creștere a copilului.
De asemenea, se oferă și consiliere pentru familii.
La Jugendamt lucrează asistenți/asistenete sociale care se îngrijesc de bunăstarea copiilor.
Ei/ele se asigură că le merge bine copiilor.
În cazul în care un copil se află într-o situație periculoasă, Jugendamt poate lua copilul în îngrijire.
Aceasta înseamnă că copilul va fi îngrijit într-un centru pentru copii sau într-o familie adoptivă, până când copilul se poate reîntoarce la familia naturală.
Tribunalul pentru familii, în germană „Familiengericht“, ia decizia în asemenea situații.
Copilul primește ajutor în timpul procesului, de la o persoană externă, numită în germană „Verfahrensbeistand“.
Această persoană are sarcina de a reprezenta interesele copilului.
Aici găsiți informații în diverse limbi străine, despre sarcinile Autorității Jugendamt.